DESPRE DANIEL JINGA
Daniel Jinga este Maestru de Cor, Dirijor principal al Filarmonicii Muntenia din Târgoviște și al Orchestrei Metropolitane București, Dirijor fondator al Corului de Camera „Accoustic”. În prezent, Daniel Jinga este manager director general interimar al Operei Naționale București.
Biografie
Daniel Jinga s-a născut în Buzău pe 11 ianuarie 1978. A început studiul viorii la vârsta de 5 ani la Școala Populară de Artă din Buzău. În paralel, a făcut parte din Ansamblul folcloric „Izvorașul” al Casei Pionierilor și Șoimilor Patriei din Buzău, mai întâi ca violonist și apoi ca solist vocal. Începând cu clasa a V-a, urmează cursurile Școlii de Muzică din Buzău. Treptat, se simte atras de muzica vocală și decide să urmeze Seminarul Teologic Liceal din Buzău. În anul al V-lea se transferă la București, absolvind liceul în Capitală. Urmează apoi cursurile Universității Naționale de Muzică din București. În timpul facultății, cântă în cele mai importante coruri bucureștene („Madrigal”, „Preludiu”, „Te Deum Laudamus”, „Kontakion”, „Musica Selecta”, „Da Capo”, Corul Filarmonicii „George Enescu”). Experiența corală acumulată în acești ani îi va folosi mai târziu în activitatea dirijorală și îl va determina să înființeze Corul de Cameră „Accoustic”, alături de colegii săi de generație. Legăturile cu folclorul autentic și muzica sacră îi vor marca primele decizii repertoriale.
Marin Constantin îl numește în anul 2003 dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel, de facto, calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, împreună cu cei mai valoroși colegi ai generației sale. Corul „Accoustic” își construiește în scurt timp o identitate repertorială nouă și o sonoritate proprie, la acest lucru contribuind colaborările cu lumea teatrului, concertele și imprimările de muzică contemporană realizate în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Căsătoria cu mezzosoprana Maria Jinga și prietenia cu tenorul Vlad Miriță i-au trezit tânărului dirijor Daniel Jinga curiozitatea și apetitul pentru muzica de operă. Începe să își selecteze din ce în ce mai riguros vocile cu care colaborează. E perioada în care prin corul „Accoustic” se perindă voci care aveau să urmeze o stralucită carieră națională și internațională. Printre aceștia se numără Teodor Ilincăi, Valentina Naforniță, Ion Dimieru, Iustinian Zetea, Veronica Anușca, Oana Șerban, Elisabeta Marin, Irina Baianț, Marian Someșan, Constantin Rudolf Cocriș, Ana Cebotari, Roxana Constantinescu, Antonela Barnat, și, bineînțeles, Maria Jinga.
În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfonice București în cadrul spectacolelor-eveniment „Ascultă, Simte, DescOperă” alături de tenorul Vlad Miriță. Acesta este începutul unui lung șir de spectacole-eveniment pe care le va face în săli importante sau în aer liber alături de vedete din toate genurile muzicale, preferând pentru o perioadă proiectele pop-rock simfonic, spațiile neconvenționale și zona experimentală a manifestărilor muzical-artistice. Este momentul colaborărilor cu Smiley, Phoenix, Marcel Pavel, Felicia Filip, Iordache Basalic, Iris, Marius Moga, Irina Iordăchescu ș.a.m.d.
Anul 2012 îi aduce o liniștire a activității și o cristalizare a aspirațiilor dirijorale. Câștigă concursul organizat de Opera Națională București pentru postul de Maestru de cor și începe o frumoasă ucenicie și activitate dirijorală alături de legendarul Stelian Olariu. În egală măsură cu Marin Constantin, acesta avea să traseze o ultimă tușă asupra personalității dirijorale în formare a încă tânărului dirijor Daniel Jinga. Va învăța aici meseria de „maestru de cor”, va asista și va pregăti el însuși premiere puse în scenă de Opera Națională București.
În paralel continuă să colaboreze ca dirijor cu o multitudine de orchestre din București sau din țară. Se apropie de genul musical și debutează la pupitrul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”. Concertează la Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Palatul Patriarhiei, etc., spectacolele sale eveniment devenind tot mai cunoscute și apreciate.
Ca o urmare firească, în 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște și începe o revigorare a activității concertistice a acestui ansamblu, aducând alături de el o pleiadă de instrumentiști foarte valoroși și experimentați din Capitală. Aici gândește o linie repertorială potrivită publicului local, alternând concertele elitiste cu spectacolele dedicate atragerii publicului larg; din repertoriul abordat amintind „Carmina Burana” de C. Orff, „Requiemul” de W.A. Mozart, „Messa da Requiem” de G. Verdi, Musicalul „My Fair Lady” și Simfonia a V-a de George Enescu.
Tot acum începe colaborările cu Gheorghe Zamfir și corul „Song”, concretizate în turnee și spectacole eveniment rămase de referință. În anul 2016 devine dirijor principal al Orchestrei Metropolitane București, la pupitrul căreia susține o serie de gale, producții independente de musical, spectacole eveniment desfășurate „open air” sau în săli de spectacole emblematice (Ateneul Român, Opera Națională București, Sala Radio, Sala Palatului), organizate sau produse de regizorul Răzvan Ioan Dincă, Centrele Culturale „Creart”, „Arcub”, „Casa Artelor”, „Asociația Municipiilor din România” sau impresarii Viorel Nedelcu și Radu Fornea.
În perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020 a fost Director Artistic al Operei Naționale București.
Studii
A absolvit Seminarul Teologic din București în 1997, după care a urmat cursurile Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie muzicală ale Universității Naționale de Muzică din București.
În 2003 a obținut diploma de licență, susținând lucrarea cu titlul „Muzica liturgică romano-catolică după Conciliul Vatican II”.
Între 2003 și 2004 urmează cursurile de master (Stilistică Dirijorală – Dirijat Cor Academic) ale Universității Naționale de Muzică București și susține lucrarea de master cu titlul „Mijloace psihotehnice în arta conducerii dirijorale”.
În anul 2012 i s-a acordat titlul de Doctor în Muzică al aceleiași universități pentru lucrarea „Reprezentanți ai creației corale a capella românești la sfârșitul secolului al XX-lea și începutul secolului al XXI-lea – Tehnici de construcție corală și conducere dirijorală”.
I-a avut ca profesori de dirijat sau mentori pe Marin Constantin, Petre Crăciun, Stelian Olariu, Dan Mihai Goia și Valentin Gruescu.
În paralel a absolvit următoarele cursuri de perfecționare: Masterclass internațional de dirijat operă, susținut de Prof. Univ. Dr. Dumitru Goia, La Traviata de Giuseppe Verdi, Masterclass de dirijat coral ținut cu Corul „Arnold Schoenberg” de către Prof. Erwin Ortner și Masterclass de dirijat coral și stilistică dirijorală, ținut de Sharon Hansen (Profesor de Muzică și Artă la Universitatea din Wisconsin, SUA).
Festivaluri și Premii
- Marele Premiu la Concursul Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul”, Ediția a VI-a, organizat de Sectorul Teologic-Educațional al Patriarhiei Române;
- Premiul pentru cel mai bun dirijor al Festivalului Coral „Argos Orestiko”, Grecia;
- Trofeul „Liviu Borlan”, Baia Mare;
- Medalie de aur la Competiția Corală Internațională de Muzică Sacră, ediția a XVI-a, Grecia;
- Premiul pentru debut în activitatea dirijorală acordat de Asociația Națională Corală din România;
- Medalie de aur la Competiția Corală Internațională de Muzică Sacră, ediția a XVI-a, Grecia;
- Festivalul de muzică contemporană ”Culturescapes”, Basel;
- Festivalul Internațional „Balkan’s Sound”, București;
- „I.H.Danielescu” Ploiești;
- Festivalul de Muzică Sacră, Patriarhia Română;
- „I.D.Chirescu”, Cernavodă;
- „Nae Leonard”, Galați;
- Expoziția ”A moment of citizenship”, coproducție Galeria Națională „Jeu de Paume” – Paris și Muzeul Național de Artă Contemporană București, în cadrul căreia a fost prezentat filmul produs de Irina Botea – „Before a National Anthem”. Filmul prezintă Corul „Accoustic”, dirijat de Daniel Jinga, interpretând imnurile propuse de câțiva compozitori români contemporani implicați în acest proiect.
Discografie
- Filmul „Rapsodiem – de la Geneză la Centenar” (2018 – proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și derulat prin Asociația Municipiilor din România)
- CD – „Rapsodiem” – Cuprinde cele două rapsodii române enesciene și suita „Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici, dirijate la pupitrul Orchestrei Metropolitane București și a Filarmonicii „Muntenia” din Târgoviște (2017 – sala „Tomis” a studiourilor Electrecord, maestru de sunet Jakob Handel )
- Filmul „Ochiul tău iubit” – Valentina Naforniță, acompaniată de Orchestra Metropolitană București (2017 – Produs de YOUBESC Creative Institute & LEEL Productions)
- CD – „Antologia Muzicii Românești – Creații corale” (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Societatea Română de Radiodifuziune, 2011)
- CD – „Christmas Metamorphosis” – Colinde și muzică sacră (2007)
- CD – „Corinde” (Trust Production, 2006)
- CD – „Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur” (studioul „George Enescu” al Universității Naționale de Muzică București, 2004)
- CD – „Colinde de Crăciun” (studioul Electrecord, 2003)
- CD – „Colinde” (EwoFarma, 2002)
Imprimări alături de alți artiști
- „Acasă”- Smiley (versiune simfonica), 2014 – single
- CD – „O, ce veste minunată! – Colinde românești” – Angela Gheorghiu (Coproducție Fundația „Angela Gheorghiu”, Radio România și Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3, București. MediaProMusic, 2013)
- „Mie îmi pasă de îngerii mei” – Formația „Bere gratis” (Campania umanitară „Împreună pentru cei mici”, CatMusic, 2012) – single
- „Sărutul tău” – Vlad Miriță, 2010 – single
- CD – „Cei ce vor fi” – IRIS (Roton, 2007)
- CD – „Filipissima” (NovaMusic, 2007) – musical
Dirijor Invitat
- Orchestra Filarmonicii „George Enescu” București
- Camerata Regală
- Orchestra Operei Naționale Cluj-Napoca
- Orchestra Simfonică București
- Orchestra Operei Naționale București
- Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București
- Orchestra „Banatul” a Filarmonicii Timișoara
- Orchestra Simfonică Concertissimo
- Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iași
- Orchestra Națională de Tineret a Republicii Moldova
- Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța
- Camerata „Elite”
- „ Symphactory Orchestra”
- Corurile „Madrigal”, „Song”, „Sound” , Corul de Copii Radio și Corul de Copii „Bravissimo”
Activitate ca Maestru de Cor al Operei Naţionale Bucureşti
Premiere
- „O scrisoare pierdută” ( 2012) – libret și regie Ștefan Neagrău, muzica Dan Dediu, dirijor Tiberiu Soare;
- „Don Giovanni” (2013) – regia Anda Tăbăcaru – Hogea, dirijor Vlad Conta;
- „Falstaff” (2015) – regia Graham Vick, dirijor Guillermo García Calvo;
- „Cosi fan tutte” (2016) – regia John Fulljames, dirijor Adrian Morar;
- „Bărbierul din Sevilla” (2016) – regia Matteo Mazzoni, dirijor Marcello Mottadelli;
- „Lucia di Lammermoor”(2017) – regia Andrei Șerban, dirijor Marcello Mottadelli;
- „Don Carlo” de G. Verdi (2018) – regia Mario de Carlo, dirijor Tiberiu Soare;
- „Cavalleria Rusticana” de P. Mascagni și „Paiațe” de R Leoncavallo (2018) – regia Ion Caramitru, dirijor Johannes Wildner;
- „Otello” de G. Verdi (2019) – regia Giancarlo del Monaco, dirijor Mihnea Ignat;
- „Tosca” de G. Puccini (2019) – regia Mario de Carlo, dirijor Tiberiu Soare;
- „Carmina Burana” de C. Orff (2019) – regia Mario de Carlo, dirijor Tiberiu Soare;
- „Trubadurul” de G. Verdi (2019) – regia Mario de Carlo, dirijor Iurie Florea;
- „Samson și Dalila” de C. Saint-Saëns (2019) – regia Giandomenico Vaccari, dirijor Vlad Conta;
- „Turandot” de G. Puccini (2020) – regia Mario de Carlo, dirijor Tiberiu Soare.
Repertoriu curent
- „Faust” de Charles Gounod
- „Oedipe” de George Enescu
- „Tosca” de Giaccomo Puccini
- „Manon Lescaut” de Giaccomo Puccini
- „Turandot” de Giaccomo Puccini
- „Boema” de Giaccomo Puccini
- „Madama Butterfly” de Giaccomo Puccini
- „Traviata” de Giuseppe Verdi
- „Aida” de Giuseppe Verdi
- „Bal Mascat” de Giuseppe Verdi
- „Nabucco” de Giuseppe Verdi
- „Messa da Requiem” de Giuseppe Verdi
- „Elixirul Dragostei” de Gaetano Donizetti
- „Carmen” de Georges Bizet
- „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart
- „Fidelio” de Ludwig van Beethoven
- „Lohengrin” de Richard Wagner
- „Tannhauser” de Richard Wagner
- „Olandezul zburator” de Richard Wagner
- „Carmina Burana” de Carl Orff
- „Motanul Încălțat” de Cornel Trăilescu
Muzică Contemporană
SIMN 2009
- Opera Eva! de Dan Dediu, 30 mai 2009, Sala George Enescu a UNMB, Cor bărbătesc
SIMN 2010
- Concert coral Accoustic, dirijor D Jinga, 28 mai 2010, Aula Palatului Cantacuzino
Repertoriu:
- Christian Alexandru Petrescu – Suflete, prund de păcate (versuri Lucian Blaga)
- Adrian Iorgulescu – Strigături 2
- Dan Buciu – Rugă și Jubilație
- Petru Stoianov – Melancolie (versuri de Nichita Stănescu)
- Irina Odăgescu – Tatăl nostru
SIMN 2011
- 21 mai 2011, Concert de deschidere a festivalului, Opera Națională București
Adrian Iorgulescu – Moșii (Corul și Orchestra Operei Naționale București, Corul Accoustic), Dirijor: Tiberiu Soare
- 25 mai 2011, Sala Radio
Repertoriu:
- Orchestra de cameră Radio, dirijor George Balint
- Laura Manolache – Primăvara gândului (versuri de Nichita Stănescu)
- Nicolae Teodoreanu – Imnele iernii
- George Balint – Moină și Toamnă (versuri de George Bacovia)
- Dana Cristina Probst – Timp de Lună, timp de Soare
- 29 mai 2011, sala Lapidarium, Palatul Mogoșoaia
Elena Apostol – Who I Am?…
SIMN 2012
- 19 mai 2012, Studioul de Operă UNMB, dirijor Daniel Jinga
Interpretează: Grup de copii din Corul de Copii Radio (maestru de cor: Voicu Popescu), Grup coral Accoustic, Ansamblul de percuție Game
Repertoriu:
- Cristian Lolea – Funny games
- Thomas Beimel – Salată de fructe
- Diana Gheorghiu – Nu vreau să cresc!
- Nicolae Teodoreanu – Lamnicu, plamnicu, piscopalnicu
- Laura Manolache – Cascada cuvintelor
- 26 mai 2012, Sala Studio (SEOB) a Operei Naționale București
Momâi și Mumii – Cata-strofe după Caragiale de Dan Dediu (în viziunea lui Ștefan Neagrău), spectacol realizat în parteneriat cu Opera Națională București; Dirijor de cor: Daniel Jinga, pregătirea muzicală Gönul Aptula
Teatru și „opera rara” alături de corul „Accoustic”
Colaborări cu regizorii Alexandru Tocilescu, Alexandru Darie, Alexander Hausvater, Alice Barb, George Ivașcu, Alexandru Dabija, Laszo Bocsardi.
- Dido și Aeneas, 18 martie 2008, Opera Națională București, Studioul Experimental de Operă şi Balet Ludovic Spiess (SEOB). Muzica: Henry Purcell, Dirijor Tiberiu Soare
- Le Villi, 17 noiembrie 2008, Opera Națională București. Muzica: Giacomo Puccini; Prezentator: Anda Tăbăcaru-Hogea, coordonatorul proiectului Opera Rara
- Dido și Aeneas, 11 ianuarie 2009, UNMB, Stagiunea tinerilor muzicieni; Muzica: Henry Purcell. Regia: Daniel Prallea-Blaga, Dirijor: Alexandru Ganea, Maestru de cor: Daniel Jinga
- Hamlet, 14 ianuarie 2009, Teatrul Metropolis București, Regia: Laszlo Bocsardi, după W. Shakespeare.
- Golem, 18 ianuarie 2009, Opera Națională București. Muzica: Nicolae Bretan, Dirijor: Tiberiu Soare, Regia: Anda Tăbăcaru-Hogea
- Dido și Aeneas, 9 mai 2009, Casa de cultură Geo Bogza din Câmpina (spectacol realizat cu Studioul de Operă al Universității Naționale de Muzică București). Muzica: Henry Purcell, Regia: Daniel Prallea-Blaga, Dirijor: Alexandru Ganea, Maestru de cor: Daniel Jinga
- Dido și Aeneas, 13 mai 2009, Festivalul Studențesc Opera Viva (spectacol organizat de Academia de Muzică Gh Dima din Cluj-Napoca, în colaborare cu Studioul de Operă al Universității Naționale de Muzică București). Muzica: Henry Purcell. Regia: Daniel Prallea-Blaga, Dirijor Alexandru Ganea, Maestru de cor: Daniel Jinga
- Visătorul trezit, de Mihaela Vosganian, 29 mai 2013, Opera Nationala București, Concert-spectacol în cadrul SIMN.
- Elizaveta Bam, 25 Iunie 2006, în cadrul programului Bulandra per musica
Operă bufă de Irinel Anghel, pe textul lui Daniil Harms, Regia: Alexandru Tocilescu - Orfeu și Euridice, 25 octombrie 2008, în cadrul programului Bulandra per musica, Regia: Alexandru Darie, Muzica: Adrian Enescu, pe teme de Gluck
- Poveste de iarnă, 9 decembrie 2008, Teatrul National Timișoara, Regia: Alexandru Hausvater, după W. Shakespeare
- Însemnările unui necunoscut, 30 mai 2011, Teatrul Bulandra, Regia: Alexandru Darie, după F.M. Dostoievski
Musical
Dirijor și/sau preparator muzical
- „The Rocky Horror Show” (2008) – regia: Alexander Hausvater – proiect independent
- „Odiseea Visotski” (2009) – regia: Alexander Hausvater – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
- „Romeo și Julieta” (2014) – regia: Kérenyi Miklós Gábor – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
- „Dolce Vita” (2014) – regia: Dragoş Galgoţiu – Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
- „My Fair Lady” (2015) – regia: Răzvan Ioan Dincă – proiect independent
- „Mamma Mia” (2018) – regia: Răzvan Ioan Dincă – proiect independent
- „București, je t‘aime ” – regia: Beatrice Rancea – Circul Metropolitan București